E razboi in ceruri

Am fost prinsa in jocul vietii si am pariat ca toti oamenii sunt buni;m-am ars.

Am fost furata cand am incercat sa fiu cinstita,am suferit peste masura.

Daca si Dumnezeu are un infern,si anume dragostea lui pentru oameni,orice om are un infern la indemana,si anume dragostea pentru cineva.
Am pierdut lucrul cel mai insemnat pe care-l poate avea un om:credinta in aproapele sau.Am ras si am plans de ironia lui Dumnezeu,de felul cum mi-a aratat,intr-un chip atat de absurd,ca sunt o unealta a Binelui si-a Raului.Toata capacitatea de compasiune mi-a disparut si inima imi este uscata acum;imi e totuna daca traiesc sau mor.
Vad ca anotimpurile trec,copacii isi pierd frunzele si apoi si le recupereaza.Dar,din cand in cand,cate un element neasteptat creeaza schimbari definitive.
Am ajuns sa cred ca m-a ales pe mine ca sa se razbune pentru toata tristetea pe care i-o pricinuiesc oamenii.Am fost pedepsita pentru ce am facut rau,dar bunatatea mea nu a fost rasplatita.
Am incercat sa aduc binele in inimile oamenilor,pana cand am inteles ca Dumnezeu m-a ales sa fiu bratul Lui stang si sa dau pe fata raul de care sunt capabila.Poate asa ceilalti se vor infricosa si se vor intoarce la credinta.
Durerea mea e atat de mare,incat simt nevoia sa fac ca toti sa sufere la fel ca mine; cred ca e singura mea sursa de consolare. Stiu bine ca sunt ticaloasa,la fel de bine cum stiu si de ce am devenit asa:din cauza ca nu meritam lucrurile rele ce mi s-au intamplat.
Suferinta mea va ramane aceeasi,dar daca toti sufera,durerea e mai suportabila.Si totusi,daca numai unii sunt condamnati sa infrunte mari tragedii,atunci e ceva gresit in Creatie.
Eu m-am revoltat impotriva a ceva ce mi s-a intamplat si putin imi pasa ca oamenilor le plac sau nu purtarile mele.Niste oameni care nu mai au nimic de pierdut nu se gandesc la mantuirea sufletului.
Am inceput sa-mi dau seama ca descopar o peroana la fel de periculoasa ca strainul:pe mine insumi.
Am devenit un om lipsit de credinta si de mult nu mai cred in Bine.